Festivalul Internațional „Alexandru Macedonski”, omagiul adus scriitorului craiovean în inima Băniei

Festivalul Internațional „Alexandru Macedonski”, omagiul adus scriitorului craiovean în inima Băniei


Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional „Alexandru Macedonski” se desfășoară în perioada 22-24 mai la Craiova și își propune să îl omagieze și în acest an pe poetul craiovean. Evenimentul va aduce în fața publicului discuții despre operele sale, spectacole, expoziții, recitaluri, dar și prezentări și comunicări despre viața și influența operei sale în literatura română. 

Peste 50 de comunicări vor fi realizate de către oameni de litere importanți, despre contribuția scriitorului, care nu a marcat doar poezia românească, ci a fost și un dramaturg, publicist și prozator important.

Iată lista comunicărilor care, ulterior, vor fi publicate în volumul VII al Caietelor macedonskiene, ce urmează a fi lansat, la Craiova, pe 24 noiembrie 2025, ziua morții lui Alexandru Macedonski, și la București, la Târgul de carte „Gaudeamus”.

Mai mult, craiovenii doritori să afle mai multe despre Alexandru Macedonski vor avea parte și de un spectacol de muzică și poezie macedonskiană, la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”, vineri, 23 mai, de la orele 18:00. Accesul la eveniment este liber, iar artiștii care îl vor cânta și recita pe Macedonski sunt Dorel Vișan, Ducu Bertzi&Friends, Zoia Alecu, Adrian Păduraru, Oana Marcu, Camelia Varga, Cristina Neacșu și Ilie Gherghu.

În plus, zilele de festival vor aduce și vizite la muzeele Craiovei, poezie și muzică în frumoasa noastră Grădină Botanică, dar și lansări de carte.

Nu uitați! Casa Memorială „Alexandru Macedonski” din comuna doljeană Goiești, satul Popeasa, acolo unde părintele simbolismului românesc și-a petrecut o mare parte din copilărie, va fi salvată, restaurată și transformată în punct muzeal, grație eforturilor Consiliului Județean Dolj. Ea urmează să se alăture suitei de clădiri de importanță județeană și națională, preluate de Consiliul Județean Dolj, restaurate și redate comunităților din care fac parte: Cula Izvoranu-Geblescu (Brabova), Cula Cernăteștilor, (Cernătești) și Casa Memorială „Amza Pellea”, din municipiul Băilești.

De altfel, satele Goieștiului din copilăria lui Macedonski au fost și sursă de inspirație pentru scriitor.

Festivalul Internațional „Alexandru Macedonski” îl are ca director executiv pe scriitorul Ion Munteanu și este organizat de Consiliul Județean Dolj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Muzeul Cărții și Exilului Românesc, Muzeul de Artă Craiova & Centrul „Constantin Brâncuși” și Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”. Ne vedem la festival! #CraiovaCoolturală 

Alte sugestii

#RetrospectivaCoolturală. 2025, an de grație pentru evenimentele din Craiova și Dolj
Ați venit la Târgul de Crăciun? Mic ghid pentru vizitat Craiova și Doljul
Craiova, pregătită de sărbători! Târgul de Crăciun își deschide porțile în mai puțin de două săptămâni
Meșteșugurile, în centrul atenției, la cea de-a 46-a ediție a Târgului Meșterilor Populari de la Craiova!
Muzeul Cărții și Exilului Românesc, 2 ani de excelență în promovarea culturii naționale din exil