Mănăstirea Jitianu

Mănăstirea Jitianu
Manastirea ortodoxa Jitianu se gaseste in satul Braniste, judetul Dolj, poarta hramurile „Sfantul Mare Mucenic Dimitrie”, „Sfantul Prooroc Ilie”.
Scurt istoric:
In secolul al XIV-lea a fost ridicata de Mircea cel Batran o bisericuta din lemn, dupa victoria de la Rovine, insa a fost atestata documentar in sec XV.
Biserica a fost construita in forma de cruce, cu o singura cupola cilindrica. Clopotnita alipita de biserica (in partea de apus) este o constructie mai noua (probabil, de la sfarsitul secolul al XVIII-lea, in stil brancovenesc), fata de silueta bisericii este prea masiva, fapt ce-i da o infatisare aparte.
Biserica a fost restaurata in anii 1717, 1852, 1910, 1926 si 1958.
In prezent, aici este adapostita o colectie valoroasa de icoane executate pe lemn si pe sticla. La intrare in curtea manastirii, langa livada de pruni, este protejata si ingrijita plantatia de duzi a lui Cuza, declarata monument istoric.
In anul 1877, in timpul Razboiului de Independenta, biserica manastirii a servit ca depozit de obuze, iar chiliile au fost folosite ca spital pentru ostasii romani raniti pe front. Mai multi ostasi romani au fost ingropati in curtea manastirii, lucru care se poate observa si astazi prin crucile asezate in spatele bisericii. Dupa razboi, manastirea a fost trecuta pe lista monumentelor istorice.

Mănăstire Jitianu, reprezintă una dintre cele mai vechi monumente istorice din zona Olteniei, ce a supraviețuit vremurilor, timp de secole. Situată în câmpia ce înconjoară orașul Craiova, în parte de nord, drumul spre Calafat, se întrezărește falnica biserică cu turnul ei de formă pătrată, fiind înconjurată de livezile mănăstirii la periferia satului Braniște, com. Podari.
Conform tradiției transmisă pe cale orală, această așezare este identificată ca fiind zona mlăștinoasă, unde s-a dat celebra bătălie de la Rovine, în care marele domnitor Mircea cel Bătrân (1394), iese biruitor împotriva turcilor conduși de sultanul Baiazid supranumit Fulgerul. Deși mărturii scrise care să ateste documentar aceasta, nu mai există sau cel puțin nu s-au mai găsit, totuși prin descrierea istoricilor, putem deduce acest lucru.
„Sf. Mănăstire Jitianu, clădire falnică, care de aproape patru sute de ani străjuiește la porțile acestui oraș, ca o mărturie sfântă a credinței și a patriotismului de care au fost pătrunși boierii și voievozii neamului nostru” (Nicolae Iorga).
Mănăstire Jitianu a îndeplinit un rol dublu privind acele vremuri istorice precare ale veacurilor trecute. Primul fiind acela de a ține aprinsă făclia credinței străbune în sufletele ostenite ale românilor sub greaua povară a robiei otomane, iar cel de-al doilea fiind de a păzi de prădători, dat fiind poziția strategică a locației pe care se află.
Mănăstirea Jitianu a fost construită pe locul acestei mici biserici din lemn la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, prin strădania boierilor Craioveşti, cu scopul de a întregi punctele de fortificaţie din jurul cetăţii Băniei şi pentru a stopa raidurile turceşti care atingeau destul de des aceste zone.
„pe locul presupus al unei legendare biserici de lemn a lui Mircea cel Bătrân- victorios la Rovine, în 1394- la Mănăstirea Jitianu, ridicată de Doamna Bălașa, soția lui Constantin Șerban Cârnul (1654-1657), dotată sub Constantin Brâncoveanu și cu un turn clopotniță specific genului și scopului strategic, pe calea Calafatului și a Vidinului.”(Patriarhul Macarie al Antiohiei vizitând aceste meleaguri la 1653.)
Numele Mănăstirii, pare a fi dat de ctitori în cinstea celui ce deținea pământul pe care se afla propriu-zis biserica; și anume stolnicul Jitianu care făcea parte din sfatul Domnitorului Neagoe Basarab între 8 mai 1514-14 iul. 1521.
Datorită mediului umed unde era situată pozitia mănăstirii, biserica ca și întreg complexul mănăstiresc vor trece printr-o succesiune de renovări, de-a lungul secolelor; dar cu toate acestea spre finele sec. XVIII, biserica se deteriorează și mai ales dat fiind situația acelor vremuri vitrege, devine ruină și părăsită.
Odată cu terminarea războiului, starea mănăstirii se înrăutățea din ce în ce mai mult. Ocazia reabilitarii se ivește odată cu trecerea Reginei Elena spre una din domeniile regale de la Segarcea. Calea ferată se află la o distanță de 1 km de mănăstire, iar Regina Elena rămâne impresionată la vederea ei. Însoțită fiind de renumitul om istoric și politic Nicolae Iorga (Președintele Comisiei Monumentelor Istorice), la cererea ei, acesta descrie cu de-amănuntul istoricul mănăstirii. La întoarcere, se deplasează cu mașinile trecând și pe la acest locaș si se hotărăște ca prioritate, renovarea acestei mănăstiri.
Uitată de vremuri și de oameni, locașul se ruinase aproape complet, păsările cerului fiind singurele ființe ce sălășluiau aici. Neavând acoperiș, pictura se degradase în mare parte, datorită ploilor și zăpezii iar interiorul ei era destul de agravată necesitând o urgentă refacere. Lucrările de renovare au durat câțiva ani buni. Pentru a reda splendoarea acestui sfânt locaș, în mare parte renovările rezumându-se doar la biserică și nu la întreaga mănăstire. La acea vreme se afla preot al satului Titus Locusteanu, fiu de preot, care s-a implicat și el în lucrările de renovare, fiind inițial paroh al acestei biserici.
In anul 1932 se redeschide în mod oficial sfântul locaș, pentru slujire și primire a credincioșilor. Mănăstire Jitianu, după decenii de suferință, uitare și ruină, devine un nou complex mănăstiresc,
Ultima actiune de renovare, se incepe la anul 2010, sub directa îndrumare al Î.P.S Părinte Irineu, și pe timpul actualei obști de călugări ce se ridică la un număr de opt, în frunte cu Protosinghelul Nifon Văcăruș, starețul Sf. Mănăstiri.
Surse:
https://locuridinromania.ro/judetul-dolj/comuna-podari/manastirea-jitianu.html
http://www.manastireajitianu.ro