Muzeul Cărții și Exilului Românesc, câteva luni până la inaugurare. Aproape 30 de colecții donate se află în patrimoniul instituției


Muzeul Cărții și Exilului Românesc, găzduit de proaspăt reabilitata Casă Dianu prin eforturile Consiliului Județean Dolj, este foarte aproape de a fi deschis publicului. Doar câteva luni ne mai despart de inaugurarea oficială, pregătită cu atenție de specialiști în domeniu.

Un proiect unicat și o inițiativă lăudabilă numără acum nu mai puțin de 28 de colecții donate de scriitori, dar și de artiști români care s-au aflat în exil.

Cea mai recentă dintre aceste donații a fost făcută de către dirijorul craiovean Horia-Dinu Nicolaescu. Aflat în Craiova la începutul lunii septembrie, cu ocazia Craiova Jazz Festival, acesta a ales să doneze către Muzeul Cărții și Exilului Românesc o colecție impresionantă de extrase de presă, CD-uri și DVD-uri, afișe, pliante și programe ale spectacolelor pe care le-a susținut, precum și fotografii, toate mărturii importante ale activității sale muzicale de excepție, desfășurată în afara granițelor țării, în Germania.

Această donație recentă, precum și altele 27, se vor găsi, reunite, în fondurile ce vor fi expuse la noul muzeu. Vorbim despre colecțiile „Basarab Nicolescu”, „Leonid Mămăligă”, „Arhiva Cenaclului de la Neuilly”, „Arhiva Asociației HYPERION”, „Mircea Milcovitch și Maria Meșterou”, „Andrei Șerban”, „Paul Barbăneagră”, „Corneliu Șerban Popa”, „Vintilă Horia”, „Cicerone Poghirc”, „Andrei Codrescu”, „Victor Cupșa”, „Constantza Buzdugan”, „Bujor Nedelcovici”, „Cezar Vasiliu”, „Valeriu Veliman”, „Mircea Eliade”, „Emil Cioran”, „Ileana și Romulus Vulpescu”, „Rodica Stănoiu și Șerban Viorel”, „Academician Dan Berindei”, „Academician Dinu C. Giurescu”, „Ștefan Ștefănescu”, „Institutul Român/Biblioteca Română din Freiburg”, „George Banu”, „Nicolas Adam” și „Ion Deaconescu”.

„În patrimoniul Muzeului Cărții și Exilului Românesc se află un adevărat tezaur cultural, nu doar național” 

Managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, care se ocupă de acest proiect, a explicat, pentru Discover Dolj, care este stadiul pregătirii muzeului, explicând că acesta înseamnă întoarcerea pe tărâm românesc a operelor create de românii valoroși aflați în exil.

„Ne mai despart doar câteva luni de inaugurarea Muzeului Cărții și Exilului Românesc, un moment pe care îl așteptăm cu emoție și nerăbdare. Muzeul Cărții și Exilului Românesc este cel mai mare proiect al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, un proiect de anvergură, complex și inovativ, la care s-a lucrat intens încă din anul 2018 cu spijinul Consiliului Ludețean Dolj. Ideea s-a născut pe parcurs, etapa fondatoare în direcția înființării muzeului fiind procesul de constituire a „Bibliotecii Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu”, inițiat în anul 2016, când domnul academician Basarab Nicolescu a făcut bibliotecii o primă donație. Ideea întoarcerii acasă, pe tărâm românesc, a operelor culturale create de românii noștri valoroși a fost întâmpinată cu entuziasm de comunitatea culturală, iar în perioada următoare am primit numeroase alte donații. Ne mândrim cu faptul că, în acest moment, în patrimoniul Muzeului Cărții și Exilului Românesc se află un adevărat tezaur cultural, nu doar național, ce va contribui la reîntregirea culturii noastre naționale. Echipa implicată în acest proiect este formată din profesioniști cu o foarte bună pregătire în domeniu: muzeografi, bibliotecari, documentariști și cercetători. Se lucrează într-un ritm alert, după o planificare riguroasă, pentru că acest proiect a reprezentat pentru noi o mare provocare, pe care am îmbrățișat-o cu entuziasm”, a conchis managerul Bibiliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, Lucian Dindirică.

Alte sugestii

#DorDePăunescu. Doljul îl onorează pe marele poet prin festivalul ajuns la cea de-a opta ediție
#HobbyuriDeToamnă. Ce să facem ca să (ne) treacă mai repede toamna
#AromeDinEst. 5 restaurante cu specific turcesc, chinezesc ori vietnamez pe care trebuie să le încerci toamna asta
Romanțe și parfum de epocă. Festivalul „Ioana Radu”, la a IX-a ediție
#PoveștileZidurilor. Am fost la plimbare cu Monumentalist și am aflat secretele caselor din Craiova