Casa Nicolae Romanescu, azi Casa Universitarilor
Casa Nicolae Romanescu, azi Casa Universitarilor

Casa Nicolae Romanescu, azi Casa Universitarilor

Obiectiv arhitectural Restaurant - Craiova
09:00 - 01:00
Deschis

Casa Nicolae Romanescu, Calea Unirii 57, Craiova 200345, România

Despre

Casa Nicolae Romanescu este un monument de arhitectură de interes național din municipiul Craiova, situat pe Calea Unirii, lângă Biserica Mântuleasa. Casa, ce a aparținut familiei Romanescu, poartă numele celebrului om politic Nicolae Romanescu (consilier, primar al Craiovei, deputat și senator timp de 48 de ani), cunoscut mai ales pentru înființarea parcului ce azi îi poartă numele. 
Clădirea şi anexele interioare ale curţii au fost construite în mai multe etape, în cursul secolului al XIX-lea (cea dintâi mărturie despre casă datează din 1833), ajungând la configuraţia definitivă, care este şi acum, în anul 1903, datorită arhitectului I.D. Berindey şi antreprenorului C. Roschovsky. 
Cu un an înaintea morții, Nicolae Romanescu a hotărât să lase orașului său casa în care a trăit și toate colecțiile sale. 
În jurul anului 1935 casa a fost închiriată unei bănci particulare, încăperile de la parter devenind birouri cu pupitre, seifuri și ghișee. La etaj locuia familia directorului I. Dondoe. 
În 1939, aici și-au găsit adăpost temporar refugiați polonezi (funcționari militari) și familiile lor. 
După 1941, la demisolul clădirii au fost depozitate lăzi pline cu documente de arhivă, în speranța conservării până la sfârșitul războiului. La mansardă erau adăpostiți refugiați din Basarabia și din nordul Ardealului. 
În iarna anilor 1943-1944, în dormitoarele improvizate la mansardă au fost găzduiți copiii de la orfelinatul Liceului Ortodox de Fete din strada Brestei. 
În Casa Romanescu a mai funcționat o vreme Banca Românească, care și-a încetat activitatea după naționalizarea din 1948. Administrația comunistă a schimbat numele Căii Unirii în strada Vladimir Ilici Lenin, iar în casă se organizau întruniri politice și ședințe muncitorești. 
Ulterior, în Casa Romanescu s-a instalat o școală cu profil financiar, iar din 1956 până în 1974, aici a avut sediul Casa Pionierilor. 
Mai târziu, în Casa Romanescu avea să funcționeze Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române, în paralel cu Casa Universitarilor. 
Din 1974, Casa Romanescu mai este cunoscută și drept Casa Universitarilor, spațiu activităților cultural-științifice organizate de cadrele didactice de la Universitatea din Craiova. 
În prezent, sălile Casei Romanescu găzduiesc evenimente ale Universității din Craiova: susțineri de teze de doctorat, ceremonii academice restrânse, lansări de carte, conferințe științifice, microexpoziții de artă, cenacluri culturale, întruniri colegiale și aniversări oficiale. 
În prezent, Casa Universitarilor este închiriată unei firme având ca activitate restaurant unde Universitatea din Craiova poate să - şi organizeze în continuare activităţile enumerate mai sus.
Sursa: www.monumenteoltenia.ro; www.ucv.ro 
Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1506713899467445&set=pb.100063565119237.-2207520000

Photo Gallery

Alte sugestii

Restaurant - Craiova
Deschis
Restaurant Cleo, cu peste 20 de ani experienta, si-a mutat locatia in Brazda lui Novac, si s-a rebranduit in La Rocca. Restaurantul La Rocca gazduieste in prezent 2 saloane cu specific diferit (Salonul ''Odaia de la Drum'' si salonul ''Cleo'') si o terasa climatizata.
Strada Brazda lui Novac, Craiova, Romania
Monument Obiectiv arhitectural
Fosta Școală Normală de Băieți din Craiova este o clădire monumentală, aflată pe Calea București, nr. 107. Operă a arhitectului Constantin Băicoianu, edificiul a fost construit în perioada 1898-1901 ca sediu pentru Școala Normală de Băieți. Ulterior, clădirea a găzduit mai multe instituții de învățământ, în prezent fiind sediul Facultății de Mecanică a Universității din Craiova. Clădirea Fostei Școli Normale de Băieți este un edificiu impunător, de dimensiuni monumentale, dispus pe trei niveluri (demisol, parter și etaj) pe un plan simetric față de verticala turnului central (intrarea din Calea București). Fațadele clădirii sunt acoperite cu cărămidă aparentă, iar acoperișul edificiului este de țiglă. Se remarcă, la exterior, stucaturile ornamentale și decorațiunile pictate. Pe fațada clădirii se află o placă de marmură ce comemorează activitatea la Craiova a lui Ștefan Velovan. Ștefan Velovan, considerat cel mai mare pedagog român al timpului său și cel care a pus bazele învățământului pedagogic, a fost promotorul unui curent nou în didactică și metodologie pedagogică (“velovanismul”). Sursa: www.monumenteoltenia.ro/ Foto: http://mecanica.ucv.ro/; www.monumenteoltenia.ro/
Calea București 107, Craiova 200512, România
Monument Obiectiv arhitectural
Banca Națională a României – Filiala Dolj este găzduită într-un monument istoric de arhitectură de interes local, situat în centrul municipiului Craiova, pe Calea Unirii, nr. 6 (capătul dinspre Valea Vlăicii). Clădirea este situată lângă Casa Constantin Vălimărescu și vis-a-vis de Biserica evanghelică.  Imobilul, ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea (1887 – 1888), a fost construit pentru a servi drept sediu al sucursalei județene a Băncii Naționale a României, instituție înființată în 1880. Dezvoltarea țesăturii de agenții ale BNR a început în 1891 și s-a terminat pe întreg cuprinsul țării în 1900, provocând un curent de mare expansiune a mișcării bancare românești.  Revenind la sediul sucursalei doljene a BNR, acesta se remarcă prin stilul arhitectural specific sfârșitului de secol XIX, ce combină eclectismul european și neoclasicismul cu influențe Art Deco (stil neoclasic, baroc târziu și francez liber interpretat). Responsabili de construcția imobilului au fost antreprenorii Dimitrie Nedelcu și Domenico Costa, cei care se mai ocupaseră în 1885-1886 și de construcția sediului sucursalei Galați a instituției. Nedelcu mai participase la construcția Hotelului Casino Minerva și a Liceului Carol I din Craiova, în timp ce Costa avusese în grijă ridicarea Palatului Bursei (actuala Bibliotecă Națională) și Palatul Camerei (actualul Palat al Patriarhiei) din București. Dispusă pe un singur etaj, clădirea din cărămidă și piatră sculptată impresionează prin suprafața sa totală (1.500 mp), înălțimea camerelor (holul central are o înălțime de 7 m) și grandoarea decorațiunilor din interior (uși, geamuri, candelabre, mobilier, mozaicuri). La demisol se găsește Tezaurul băncii, care a fost folosită multă vreme drept casierie.  Clădirea găzduiește aceeași instituție ca și în urmă cu 125 de ani, Banca Națională a României – filiala Dolj. Pe lângă birourile administrative și ale conducerii instituției, în imobil se mai află și un birou al Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului și Serviciul de Inspecție Bancară al sucursalei. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/banca-nationala-a-romaniei-filiala-dolj/  Foto: https://www.bnr.ro/Sucursala-Regionala-BNR-Dolj-19532-Mobile.aspx
Calea Unirii 6, Craiova 200585, România
Monument Obiectiv arhitectural
În Craiova interbelică, în anii '20 ai secolului 20 se construiește așa-numita Casa Alba (pe una din laturile grădinii centrale – English Park – realizată în stilul unui scuar londonez), după planurile arhitectului Constantin Iotzu. Clădirea reprezintă prima clădire de blocuri din Craiova, construită, s-a numit Palatul Nou și a aparținut Băncii Comerțului, iar strada se numea Strada Nouă. Conform proiectului clădirea trebuia să aibă 44 de apartamente destinate funcționarilor Băncii Comerțului și să dețină lift. Casa Albă a fost construită de către Giovanni Batista Peressutti, alături de întreprinderea de construcții a lui Carlo Dalla Barba. Sursa: audiotravelguide.ro Foto: www.facebook.com
Strada Theodor Aman 1, Craiova 200734, România
Monument Obiectiv arhitectural
Aici a locuit cel ce a fost prefect al județului Dolj (1914-1915) și apoi primar al Craiovei (1919), Constantin N. Popp (1877-1958), împreună cu soția sa, Antoaneta, care se trăgea din marile familii boierești oltene, Brăiloiu (după tată) și respectiv Glogoveanu (după mamă). Casa va rămâne fiicei lor, Veronica, căsătorită cu Ion Caletzeanu.  Casa, în stil Art-Nouveau, a fost ridicată în anul 1875, an inscripționat deasupra intrării. Se crede că cel ce a construit casa a fost tatăl lui Costică Popp, bancherul Nae T. Popp (1848-1920), născut în suburbia Sf. Gheorghe Vechi, strada Frăției (astăzi strada Petre Carp). În lipsa unor documente care să certifice acest lucru, această afirmație rămâne însă doar o ipoteză.  Clădirea avea parter și etaj, pereții camerelor de la parter fiind tapetați cu piele de Cordoba aurită, iar tavanele pictate cu scene ce se potriveau cu destinația încaperilor. În spate se afla o mică clădire în care se aflau bucătăria și cămara, iar în fundul curții grajduri, magazii și locuințe pentru personal, pe lângă care erau flori și verdeață. Alături era ”casa bătrânească”, cumpărată de N.T. Popp de la familia Bengescu, casă descrisă de Al. Kirițescu în piesa de teatru ”Gaițele”. În casa lui Nicolae Popp se va instala, după 23 august 1944, Tribunalul Militar, membrii familiei fiind nevoiți să se mute în casa bătrânească unde vor locui până în vara anului 1948, când vor fi evacuați și de aici. Sursa: www.facebook.com/craiovadeieri/  Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1627259190746248&set=pb.100063565119237.-2207520000
Strada Brândușa 2, Craiova, România
Restaurant - Craiova
Deschis
Restaurant Complex Debarcader va asteapta intr-o ambianta placuta, romantica, pe marginea lacului. Organizam evenimente.
Aleea Principală, Craiova, Romania
Monument Obiectiv arhitectural
Casa Schina din Craiova, supranumită “Micul Luvru”, este un monument istoric de arhitectură aflat în apropierea zonei centrale a orașului. Clădirea este situată pe Calea Unirii, la numărul 70, lângă Casa Feraru și vis-a-vis de Casa Teodoru. Construită la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil renascentist, casa a aparținut doctorului Constantin Schina, despre care se spune că a fost o perioadă medicul șef al Craiovei. Casa Schina a fost vândută după 1943 de urmașii doctorului unui avocat craiovean pe nume Popescu. În perioada 1979 – 1996, în clădire a funcționat Muzeul de Istoria Medicinii și Farmaciei “Victor Gomoiu”, fondat de prof. univ. dr. Mihail Șcheau pe baza “Colecției de istoria farmaciei” organizate în 1963 de farmaciștii Gheorghe Cismărescu (1900-1964) și Nicolae Zahacinschi (1919-1988). Nucleul muzeului, donat de dr. Viorica Gomoiu în 1972, îl constituiau piese muzeale adunate de-a lungul vieții de marele doctor și istoric al medicinei Victor Gomoiu. Printre colecțiile muzeului se aflau și două opere de-ale lui Constantin Brâncuși, “Ecorșeul” sau “Jupuitul” (unul din cele patru sau cinci exemplare existente, și al doilea rămas în Craiova, în afară de cel păstrat la Colegiul Național Carol I) și bustul generalului Carol Davila. După 1996, urmașii avocatului Popescu au revendicat dreptul de proprietate asupra clădirii în care funcționa muzeul. În anul 1997, aceștia au câștigat clădirea în instanță, colecțiile muzeului fiind evacuate. Conducerea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova și a Fundației “Victor Gomoiu” au decis transferarea colecțiilor la Universitatea din Târgu Jiu în vederea înființării unei facultăți de medicină. Piesele zac acum în clădirea Facultății de Asistență Medicală, Tehnică Dentară, Artă și Cultură Fizică din Târgu Jiu.  Ulterior, în fosta Casă Schina a funcționat un institut de cercetări. În prezent, Casa Schina este proprietate privată. Sursa: www.monumenteoltenia.ro  Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1434703910001778&set=pb.100063565119237.-2207520000
Casa Schina, Calea Unirii 70, Craiova 200330, România
Restaurant - Craiova
Restaurant Ciobanasul inseamna petrecerea unor momente de neuitat intr-un ambient rustic, pe malul lacului din Parcul National Nicolae Romanescu. Preparatele irezistibile - romanesti traditionale, serviciile de calitate, muzica buna sunt doar cateva din motivele pentru care ati alege sa va petreceti aici orice eveniment special din viata dumneavoastra.
Parcul National Nicolae Romanescu, Aleea Principală, Craiova 200738, Romania
Restaurant - Craiova
Deschis
Restaurant Traditional Romanesc
Bloc U12 ( Pod Electroputere), Calea București 86, Craiova 200199, Romania