#PeUrmeleLor. Personalitățile importante din Dolj și casele lor memoriale

#PeUrmeleLor. Personalitățile importante din Dolj și casele lor memoriale


Vremea e numai bună pentru a te urca în mașină și pentru a merge pe urmele personalităților care s-au născut sau au venit în Dolj și au făcut schimbări importante ori performanță în domeniile lor.

Noi avem câteva recomandări de locuri unde puteți merge pentru a cunoaște câte ceva despre oamenii importanți care au ales (sau pe care viața i-a ales) să-și facă din județul nostru, „acasă”. 

Elena Farago – Craiova

Chiar în vecinătatea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova este și casa memorială a celebrei poete a copilăriei multora dintre noi, Elena Farago. Deși nu s-a născut în orașul nostru, aceasta s-a stabilit aici după ce soțul său, Francisc Farago, a fost numit director al Băncii Populare din oraș, și a rămas aici până la finalul vieții. Cunoscută pentru poezii precum „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul” ori „Motanul pedepsit”, Elena Farago a fost director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova timp de 30 de ani. Grație ei, regulamentul de organizare și funcționare al bibliotecii a fost îmbunătățit, ea având o contribuție importantă și la fișarea cărților ori ținerea unei evidențe corecte a publicațiilor în rafturile bibliotecii. Totodată, eforturile ei au completat colecțiile bibliotecii din Craiova, prin achiziții și donații. Casa Memorială „Elena Farago” păstrează cărți, documente, fotografii, scrisori, mobilier și alte obiecte care au aparținut poetei și familiei sale, în total 396 de exponate. 
CASA MEMORIALĂ ”ELENA FARAGO”

Traian Demetrescu – Craiova

Un alt poet care a avut un impact major asupra literaturii românești este Traian Demetrescu. La origini craiovean, poetul are o casă memorială în Craiova, chiar pe strada care îi poartă numele, la numărul 31, unde funcționează și Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Aici sunt păstrate fotografii de familie, manuscrise și obiecte personale ce amintesc publicului de precursorul simbolismului românesc. La doar 29 de ani, poetul a încetat din viață și, deși atât de tânăr, a reușit să creeze și să deschidă noi drumuri în literatura noastră. El este înmormântat în Cimitirul Ungureni din Craiova.
Traian Demetrescu

Adrian Păunescu – Bârca

Drumurile vieții l-au purtat în Doljul nostru drag și pe Adrian Păunescu, poetul „generației în blugi”, cel care a deschis alte noi orizonturi în poezie și muzică, îndeosebi prin Cenaclul „Flacăra”. Deși s-a născut în Basarabia, o mare parte din copilărie și primele clase primare le-a petrecut în comuna doljeană unde s-au născut părinții, bunicii și străbunicii săi, Bârca. Să nu uităm nici dragostea pentru echipa de fotbal a Craiovei, al cărui fan și poet recunoscut a fost! În comuna Bârca, așadar, există și o casă memorială a marelui poet, al cărui suflet a fost, cumva, mereu dedicat zonei noastre. 

Henri Coandă – Perișor

Perișor este localitatea din Dolj unde inventatorul și pionierul în aerodinamică, Henri Coandă, și-a petrecut o parte a copilăriei. Aici, bunicul său avea pământ în arendă, iar micul Henri se bucura de vacanțele în Perișor. Locuitorii comunei, dorind să îi cinstească memoria, au înființat aici un mic muzeu, ce cuprinde exponate care amintesc de primii ani din viața acestuia. Totodată, în fața clădirii există un bronz al lui Henri Coandă, dar și un avion IAR 93, la realizarea căruia a contribuit savantul român. 

Amza Pellea – Băilești

Municipiul Băilești este renumit pentru multe lucruri: zaibăr, praz, oameni calzi, dar mai ales pentru marele actor Amza Pellea. Doljeanul nostru drag s-a născut aici, a învățat aici și a jucat aici, în județ, cucerind apoi întreaga țară prin carisma și talentul lui. În Băilești, există o casă memorială plină de obiecte personale ale actorului, care va fi reabilitată prin eforturile Consiliul Județean Dolj și ale specialiștilor Muzeului Olteniei. 

Marin Sorescu – Bulzești

Marele dramaturg Marin Sorescu s-a născut în comuna doljeană Bulzești, unde și-a petrecut copilăria și a urmat cursurile școlii primare. Apoi, pașii vieții l-au condus la Craiova, oraș pe care l-a iubit și căruia i-a dedicat și celebrele versuri:

„Craiova văzută din car e cel mai frumos oraș din lume,
 Rămân și acum încremenit când mă gândesc, îmi lasă gura apa”.

Nu degeaba, la Craiova, el a continuat să studieze la Colegiul Național „Frații Buzești”. Casa lui memorială există în comuna natală, acolo unde curioșii pot să vadă și să afle ce l-a inspirat pe scriitor, măcar într-o oarecare măsură, în opera sa, vizitând împrejurimile și ulițele pe care l-au purtat pașii. 

Alte sugestii

Ediția a zecea a Festivalului „Ioana Radu” transformă Craiova în capitala romanței!
#LecțieDeIstorie. Târgul de Toamnă, în premieră la Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova
Târgul Meșterilor Populari – ediția cu numărul 45, la Craiova!
#SăptămânaPurcărete. Legendarul regizor, în prim-plan la Naționalul craiovean!
Parcul „Romanescu”, 121 de ani de frumusețe în sufletul Craiovei!