#RetrospectivaVerii. Cum s-a văzut un sezon plin de evenimente la Craiova
Oficial, vara a luat sfârșit, iar odată cu ea, ne putem reaminti și de o mulțime de evenimente care ne-au scos din casă pentru a ne bucura de soare, de teatru, de senzații tari, de muzică și de multe altele. Privim în urmă și spunem clar si răspicat că am avut un sezon de vis la Craiova, plin de surprize și de activități pentru toate vârstele.
Craiova Super Rally
Craiovenii au avut parte de senzații tari la Craiova Super Rally, desfășurat pe 9 și 10 septembrie în centrul municipiului. Șoferi din țară și din afara ei s-au întrecut pe străzile orașului, oferind un spectacol de zile mari celor prezenți și amatorilor de mașini tunate.
InstaCraiova
Totul despre fotografie, dar și ateliere, povești de succes, distracție și multe altele au însemnat InstaCraiova 2022, un festival fresh, tânăr, plin de energie și de bucurii, care s-a desfășurat între 9 și 11 septembrie în Parcul „Romanescu”, în zona Castelului Fermecat. #FuseiVăzuiPozai, adică sloganul sub care se desfășoară, an de an, acest festival, îi îndeamnă pe oameni să devină creativi și să se bucure literalmente de tot ceea ce îi înconjoară, încercând să surprindă viața plină de frumusețe din jurul lor.
Craiova Jazz Festival
Ritmuri unice de jazz au răsunat între 8 și 11 septembrie la Filarmonica „Oltenia”, dar și în Parcul „Nicolae Romanescu”. 12 trupe de jazz au făcut craiovenii să simtă acest stil muzical la superlativ, oferindu-le o mulțime de stări inconfundabile pe care doar muzica aceasta le poate oferi. Aflat la cea de-a VI-a ediție, Craiova Jazz Festival promite să devină un festival de anvergură, mai ales prin prospețimea cu care a ales să-și apropie publicul!
Grădina cu Arte
Organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, acest mini-festival a vrut să fie – și a și reușit să fie – o platformă live de promovare a artiștilor locali. Astfel că, pe 7 și 8 septembrie, în Părculețul de la Teatrul Național, au crescut teatrul, muzica, poezia, dansul, pictura, filmul și fotografia. Au avut loc ateliere de pictură pe haine și obiecte, ateliere de dans și teatru, proiecții de film, spectacole, expoziție de fotografie, concerte, spre deliciul celor prezenți, care au cunoscut artiștii locali și s-au bucurat împreună cu ei de două zile altfel.
IntenCity
Poate cel mai așteptat eveniment al verii, Festivalul IntenCity a însemnat trei zile de distracție (26-28 august) pentru oameni din țară și din străinătate, care au venit la Craiova să-i vadă pe Jason Derulo, Paul Van Dyk, Afrojack, Martin Solveig și pe starurile anilor 80, precum Thomas Anders & Modern Talking Band, Ricchi e Poveri, Sandra, Nana și mulți alții. Astfel, Craiova a scris o nouă pagină în ceea ce privește cultura alternativă și a demonstrat că se poate înscrie în rândul orașelor care organizează mari festivaluri.
Puppets Occupy Street
Iubit și apreciat de toți, festivalul Puppets Occupy Street a fost la înălțime și în acest an. Sute de evenimente au avut loc timp de 7 zile, între 25 august și 1 septembrie, în toate colțurile Craiovei, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. A IX-a ediție a început și s-a încheiat - cum altfel - decât cu parada păpușilor gigant, un deliciu pentru miile de spectatori prezenți la eveniment an de an.