#stămacasășiînvățăm: 6 cele mai iubite titluri ale copiilor doljeni. Bonus: BJ „Aman” a scanat lecturile pentru Bacalaureat

#stămacasășiînvățăm: 6 cele mai iubite titluri ale copiilor doljeni. Bonus: BJ „Aman” a scanat lecturile pentru Bacalaureat


Învățatul nu trebuie să se oprească odată cu statul acasă, iar asta o știu și părinții, și bunicii, dar și copiii. O știm, de fapt, cu toții! De aceea, cu ajutorul prietenilor de la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, am făcut rost de titlurile celor mai căutate cărți pentru copii, numai bune de citit acum, când mai toată lumea are timp. Și punem pariu că nu doar copiii au ceva de învățat din ele!

Seria Harry Potter, vol. I-VIII – J. K. Rowling

Impresionanta serie de cărți Harry Potter continuă să fascineze și la peste douăzeci de ani de la lansarea primului volum. O poveste captivantă despre prietenie, curaj, loialitate, care prinde bine nu doar celor mici, ci și celor mari. Toată viața avem prieteni și nu ne strică, din când în când, să ne gândim mai profund la unele valori pe care, poate, le mai abandonăm. Desigur, și filmele sunt de neratat, însă cărțile ne ajută să ne imaginăm singuri un univers numai al nostru.

Charlie și fabrica de ciocolată – Roald Dahl

O poveste despre imaginație, modestie și educație și despre un model pentru corectitudine. Personajul modelat de Dahl, Charlie, e unul mai puțin norocos pe anumite planuri, însă pe altele viața l-a înzestrat cu exact ceea ce trebuie. Lectura plină de umor, hazlie, dar și plină de învățăminte are să pună pe gânduri chiar și pe cei dintre cei mai duri cu ei înșiși. Zâmbiți, exact acum ne dăm seama ce bine ne era înainte!

Vânătorii de comori – James Patterson

Dacă vă știți pasionați de istorie, de mistere și de indicii, ei bine, aceasta este cartea pe care nu trebuie să o ratați. E vorba despre patru copii care au crescut alături de părinții lor, vânători de comori, făcând scufundări și descoperind lucruri neprețuite, aflate pe epave acunse în adândurile oceanului. Părinții lor dispar, însă, și ține numai de ei să rezolve puzzle-ul care să le spună ce s-a întâmplat cu adevărat.

Jurnalul unui puști, vol. I-XIV – Jeff Kinney

Oricare dintre copii și adolescenți poate fi Greg! Seria de cărți imaginată de Jeff Kinney le vorbește puștilor din ziua de astăzi despre probleme cu care se confruntă toată lumea, inevitabil, la acel prag mai critic din viață: începutul adolescenței. Peripețiile din școala generală ale lui Greg sunt extrem de realiste și se leagă atât de viața de familie, cât și de cea din școală. Cu siguranță, cele 14 romane vor fi un deliciu pentru cei care se vor simți mai puțin singuri citindu-le.

Minunea - R.J. Palacio

Nu vă vom spune prea multe din carte, pentru că suntem convinși că o poveste educativă și emoționantă trebuie gustată pe îndelete, exact așa cum a fost scrisă și gândită. Vă spunem doar că este vorba despre mult-prea-întâlnitul - din păcate – bullying și efectele sale asupra unui băiat care nu arăta la fel ca toată lumea. E o carte care te pune pe gânduri și care te face să te gândești de două ori înainte să spui ceva urât; nu se știe cum și cât vei ajunge să afectezi o persoană cu vorbele tale.

Însemnările unei puștoaice, vol. I-XII – Rachel Renée Russell

Cărțile spun povestea lui Nikki, o puștoaică de 14 ani, care trece prin experiențele specifice vârstei, de la neînțelegeri cu părinții sau între colegi și până la emoțiile primei întâlniri. Ce e și mai frumos la ea e că e scrisă și arată exact ca un jurnal, cu înscrisuri cu litere haotice, desene și tot ceea ce se poate găsi într-un jurnalul unei adolescente. Nu e de mirare că, din august 2012, seria a petrecut 43 de săptămâni pe lista de best seller a The New York Times, la categoria pentru copii.

Cei de la Biblioteca „Aman” nu ne-au lăsat doar cu aceste fantastice recomandări, ci ne-au spus să le transmitem, mai ales celor mai mari dintre adolescenți, că lecturile obligatorii pentru examenul de Bacalaureat au fost scanate și urcate online, pe site-ul oficial. În cadrul acestei campanii, vor mai urma și lecturile pentru Evaluarea Națională. Și asta nu e tot ce au pregătit specialiștii de la bibliotecă.

Vedeți aici despre ce este vorba:

Citim împreună. Rămânem împreună. Stăm acasă!

Până data viitoare, călătorie frumoasă în lumea poveștilor! #stămacasă, #rămânemîmpreună, #citimîmpreună!

Alte sugestii

#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova
Târgul de carte Gaudeamus 22, la Craiova, de astăzi!
Târgul de Paște revine la Craiova, în magicul Parc „Romanescu”
Mărțișor pe toate gusturile, la Craiova