A început reabilitarea Casei Memoriale „Elena Farago”! Alte zeci de biblioteci din Dolj, dotate și renovate

A început reabilitarea Casei Memoriale „Elena Farago”! Alte zeci de biblioteci din Dolj, dotate și renovate


Casa Memorială „Elena Farago” din Craiova, aflată în vecinătatea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, a intrat într-un proces de renovare și reamenajare a spațiilor, pentru a căpăta o nouă identitate, dar și o deschidere mai mare către publicul larg.

Mobilierul care a aparținut poetei va fi restaurat, iar clădirea va fi dotată și cu mobilier nou și echipamente ce vor face din noul muzeu un hub digital. Pe lângă casa care a aparținut poetei, alte două clădiri ale Bibliotecii Județene "Alexandru și Aristia Aman" vor fi incluse în spațiul hub-ului și vor beneficia de lucrări și dotări prin acest proiect. 

De asemenea, curtea va fi modernizată și va fi amenajată cu mobilier urban și zone verzi, pentru cât mai multă interactivitate și contact cu publicul. Casa va fi și ea introdusă în circuitul turistic și istoric al județului, alături de alte obiective precum Cula Cernăteștilor, Cula Izvoranu-Geblescu, Casa Memorială „Amza Pellea” (deschise de ceva vreme publicului larg) sau viitoarea Casă Memorială „Alexandru Macedonski”.

Printr-un proiect accesat de Consiliul Județean Dolj, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, alături de casa poetei, alte trei biblioteci din județul nostru vor fi reabilitate și încă 30 de biblioteci vor fi dotate cu echipamente moderne. Este încă un pas pe care autoritatea județeană îl face pentru a sprijini cultura și pentru a crea contextul propice cunoașterii, în toate zonele județului, pentru un acces cât mai facil la dezvoltarea comunităților.

Despre Casa Memorială „Elena Farago”

În această clădire a locuit poeta Elena Farago de la numirea sa ca director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman”, la 1 septembrie 1921, și până la decesul acesteia, în ianuarie 1954. Prin natura evenimentelor organizate sau găzduite, actuala casă memorială a avut în trecut alura unui veritabil salon cultural, un loc de întâlnire destinat oamenilor de litere.

Casa Memorială „Elena Farago” găzduiește o expoziție permanentă care cuprinde 396 exponate: piese de mobilier, obiecte personale, cărți și reviste, dar și sute de documente originale, fotocopii, fotografii de familie și corespondență. Este vizitată anual de mii de copii și tineri, precum și de persoane interesate de opera și activitatea Elenei Farago.

Alte sugestii

Ediția a zecea a Festivalului „Ioana Radu” transformă Craiova în capitala romanței!
#LecțieDeIstorie. Târgul de Toamnă, în premieră la Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova
Târgul Meșterilor Populari – ediția cu numărul 45, la Craiova!
#SăptămânaPurcărete. Legendarul regizor, în prim-plan la Naționalul craiovean!
Parcul „Romanescu”, 121 de ani de frumusețe în sufletul Craiovei!