Universitatea din Craiova, fostul Palat de Justiție

Şcoala îşi are începuturile în anul 1833, ca pension de fete al lui Lazaro-Otetelisanu, nume sub care apare după cel al ctitorilor săi, fiind, ca vechime, prima şcoală de fete din Principatele Române. Înfiinţarea acestui pension se leagă de amploarea pe care a luat-o dezvoltarea învăţământului naţional, în capitala Olteniei, după adoptarea Regulamentului Organic. El a luat fiinţă înaintea celorlalte instituţii cu profil asemănător din Principatele Române. Iniţiativa „acestei scoli, pentru mai aleasă învăţătură a fetelor de boieri” a izvorât în „mintea luminată a vornicului Iordache Otetelişanu, mare patriot si iubitor de cultura natională”. Cu „fondurile sale, dar si cu ajutorul material al paharnicului Constantin Lazaro”, care dăruieşte şcolii casele moştenite de la soţia sa, Zoiţa Pârşcoveanca, a întemeiat „Pensionatul de fete Lazaro-Otetelisanu” în 1833. Această şcoală urma „sa fie internat de fete, fiind numită după modelul apusului „pensionat de fete”. Elevele admise în aceasta şcoală trebuiau să ştie „a citi şi scrie” într-o limba străina. De altfel, începând cu anul 1860, pensionatul de fete trece sub îngrijirea statului, când este pusa sub controlul si supravegherea unui Comitet, fapt hotărât prin votul Camerei din 4 august 1860. În aceasta epocă, şcoala a funcţionat cu sase clase: patru inferioare si doua superioare. Dintr-un program de studii din 1861, se constata ca în şcoală se predau următoarele discipline: limba româna, religia, istoria, geografia, desenul, caligrafia, lucrul de mâna, ştiinţele fizice, ştiinţele naturale, cosmografia. Denumirea scolii este schimbata din nou în 1883, cân d devine „Institut pedagogic de fete”, „datorita scopului urmarit de autoritatea scolara de a crea absolvente care sa devina institutoare.” Din 1891, i se adaugă „institutului si o scoala de aplicaţie (şcoala primara) care funcţiona pe lângă aceasta pe baza unei programe speciale în virtutea ordinelor ministeriale din acest an”. Devenind, după 1860, o şcoală de stat, tendinţa era, după aceasta dată, aceea a unei dezvoltări cât mai mari a învăţământului secundar de fete, dar şi a pregătirii unor elemente de valoare pentru învăţământul primar. Începând cu anul 1959, instituţia ia numele de Şcoala medie nr. 3, până în anul 1966, perioada când aceasta devine mixtă, cuprinzând pentru prima data, pe băncile sale pe lânga fete, şi baieţi. În perioada 1966-1976, şcoala ia numele de „Liceul nr. 3” si apoi, în perioada 1977-1989, va lua numele de „Liceul de Filologie-Istorie”. În anul 1990 şcoala revine la denumirea tradiţională de „Liceul Elena Cuza”, iar din anul 1998, i se atribuie denumirea de „Colegiul Naţional Elena Cuza”. De-a lungul existenţei sale, şcoala a avut ca principal obiectiv învăţarea unei limbi străine pentru cursanţii săi, cu precădere până în 1944 şi în perioada 1970-1975 când toate disciplinele erau predate în limba franceză. Specificul şcolii s-a păstrat şi în ultimii ani, funcţionând permanent clase de filologie-bilingv limbă străină (franceză, engleză, germană şi spaniolă). De asemenea, în ultimii ani au predat la clasele respective lectori străini, vorbitori nativi ai limbii respective, care au venit prin diferite programe europene iniţiate de şcoală. Sursa: elenacuza.ro Foto: www.facebook.com

Este o clădire monument istoric, ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Fosta Școală Normală de Băieți din Craiova este o clădire monumentală, aflată pe Calea București, nr. 107. Operă a arhitectului Constantin Băicoianu, edificiul a fost construit în perioada 1898-1901 ca sediu pentru Școala Normală de Băieți. Ulterior, clădirea a găzduit mai multe instituții de învățământ, în prezent fiind sediul Facultății de Mecanică a Universității din Craiova. Clădirea Fostei Școli Normale de Băieți este un edificiu impunător, de dimensiuni monumentale, dispus pe trei niveluri (demisol, parter și etaj) pe un plan simetric față de verticala turnului central (intrarea din Calea București). Fațadele clădirii sunt acoperite cu cărămidă aparentă, iar acoperișul edificiului este de țiglă. Se remarcă, la exterior, stucaturile ornamentale și decorațiunile pictate. Pe fațada clădirii se află o placă de marmură ce comemorează activitatea la Craiova a lui Ștefan Velovan. Ștefan Velovan, considerat cel mai mare pedagog român al timpului său și cel care a pus bazele învățământului pedagogic, a fost promotorul unui curent nou în didactică și metodologie pedagogică (“velovanismul”). Sursa: www.monumenteoltenia.ro/ Foto: http://mecanica.ucv.ro/; www.monumenteoltenia.ro/

Banca Națională a României – Filiala Dolj este găzduită într-un monument istoric de arhitectură de interes local, situat în centrul municipiului Craiova, pe Calea Unirii, nr. 6 (capătul dinspre Valea Vlăicii). Clădirea este situată lângă Casa Constantin Vălimărescu și vis-a-vis de Biserica evanghelică.  Imobilul, ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea (1887 – 1888), a fost construit pentru a servi drept sediu al sucursalei județene a Băncii Naționale a României, instituție înființată în 1880. Dezvoltarea țesăturii de agenții ale BNR a început în 1891 și s-a terminat pe întreg cuprinsul țării în 1900, provocând un curent de mare expansiune a mișcării bancare românești.  Revenind la sediul sucursalei doljene a BNR, acesta se remarcă prin stilul arhitectural specific sfârșitului de secol XIX, ce combină eclectismul european și neoclasicismul cu influențe Art Deco (stil neoclasic, baroc târziu și francez liber interpretat). Responsabili de construcția imobilului au fost antreprenorii Dimitrie Nedelcu și Domenico Costa, cei care se mai ocupaseră în 1885-1886 și de construcția sediului sucursalei Galați a instituției. Nedelcu mai participase la construcția Hotelului Casino Minerva și a Liceului Carol I din Craiova, în timp ce Costa avusese în grijă ridicarea Palatului Bursei (actuala Bibliotecă Națională) și Palatul Camerei (actualul Palat al Patriarhiei) din București. Dispusă pe un singur etaj, clădirea din cărămidă și piatră sculptată impresionează prin suprafața sa totală (1.500 mp), înălțimea camerelor (holul central are o înălțime de 7 m) și grandoarea decorațiunilor din interior (uși, geamuri, candelabre, mobilier, mozaicuri). La demisol se găsește Tezaurul băncii, care a fost folosită multă vreme drept casierie.  Clădirea găzduiește aceeași instituție ca și în urmă cu 125 de ani, Banca Națională a României – filiala Dolj. Pe lângă birourile administrative și ale conducerii instituției, în imobil se mai află și un birou al Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului și Serviciul de Inspecție Bancară al sucursalei. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/banca-nationala-a-romaniei-filiala-dolj/  Foto: https://www.bnr.ro/Sucursala-Regionala-BNR-Dolj-19532-Mobile.aspx

În Craiova interbelică, în anii '20 ai secolului 20 se construiește așa-numita Casa Alba (pe una din laturile grădinii centrale – English Park – realizată în stilul unui scuar londonez), după planurile arhitectului Constantin Iotzu. Clădirea reprezintă prima clădire de blocuri din Craiova, construită, s-a numit Palatul Nou și a aparținut Băncii Comerțului, iar strada se numea Strada Nouă. Conform proiectului clădirea trebuia să aibă 44 de apartamente destinate funcționarilor Băncii Comerțului și să dețină lift. Casa Albă a fost construită de către Giovanni Batista Peressutti, alături de întreprinderea de construcții a lui Carlo Dalla Barba. Sursa: audiotravelguide.ro Foto: www.facebook.com

Aici a locuit cel ce a fost prefect al județului Dolj (1914-1915) și apoi primar al Craiovei (1919), Constantin N. Popp (1877-1958), împreună cu soția sa, Antoaneta, care se trăgea din marile familii boierești oltene, Brăiloiu (după tată) și respectiv Glogoveanu (după mamă). Casa va rămâne fiicei lor, Veronica, căsătorită cu Ion Caletzeanu.  Casa, în stil Art-Nouveau, a fost ridicată în anul 1875, an inscripționat deasupra intrării. Se crede că cel ce a construit casa a fost tatăl lui Costică Popp, bancherul Nae T. Popp (1848-1920), născut în suburbia Sf. Gheorghe Vechi, strada Frăției (astăzi strada Petre Carp). În lipsa unor documente care să certifice acest lucru, această afirmație rămâne însă doar o ipoteză.  Clădirea avea parter și etaj, pereții camerelor de la parter fiind tapetați cu piele de Cordoba aurită, iar tavanele pictate cu scene ce se potriveau cu destinația încaperilor. În spate se afla o mică clădire în care se aflau bucătăria și cămara, iar în fundul curții grajduri, magazii și locuințe pentru personal, pe lângă care erau flori și verdeață. Alături era ”casa bătrânească”, cumpărată de N.T. Popp de la familia Bengescu, casă descrisă de Al. Kirițescu în piesa de teatru ”Gaițele”. În casa lui Nicolae Popp se va instala, după 23 august 1944, Tribunalul Militar, membrii familiei fiind nevoiți să se mute în casa bătrânească unde vor locui până în vara anului 1948, când vor fi evacuați și de aici. Sursa: www.facebook.com/craiovadeieri/  Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1627259190746248&set=pb.100063565119237.-2207520000

Casa Schina din Craiova, supranumită “Micul Luvru”, este un monument istoric de arhitectură aflat în apropierea zonei centrale a orașului. Clădirea este situată pe Calea Unirii, la numărul 70, lângă Casa Feraru și vis-a-vis de Casa Teodoru. Construită la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil renascentist, casa a aparținut doctorului Constantin Schina, despre care se spune că a fost o perioadă medicul șef al Craiovei. Casa Schina a fost vândută după 1943 de urmașii doctorului unui avocat craiovean pe nume Popescu. În perioada 1979 – 1996, în clădire a funcționat Muzeul de Istoria Medicinii și Farmaciei “Victor Gomoiu”, fondat de prof. univ. dr. Mihail Șcheau pe baza “Colecției de istoria farmaciei” organizate în 1963 de farmaciștii Gheorghe Cismărescu (1900-1964) și Nicolae Zahacinschi (1919-1988). Nucleul muzeului, donat de dr. Viorica Gomoiu în 1972, îl constituiau piese muzeale adunate de-a lungul vieții de marele doctor și istoric al medicinei Victor Gomoiu. Printre colecțiile muzeului se aflau și două opere de-ale lui Constantin Brâncuși, “Ecorșeul” sau “Jupuitul” (unul din cele patru sau cinci exemplare existente, și al doilea rămas în Craiova, în afară de cel păstrat la Colegiul Național Carol I) și bustul generalului Carol Davila. După 1996, urmașii avocatului Popescu au revendicat dreptul de proprietate asupra clădirii în care funcționa muzeul. În anul 1997, aceștia au câștigat clădirea în instanță, colecțiile muzeului fiind evacuate. Conducerea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova și a Fundației “Victor Gomoiu” au decis transferarea colecțiilor la Universitatea din Târgu Jiu în vederea înființării unei facultăți de medicină. Piesele zac acum în clădirea Facultății de Asistență Medicală, Tehnică Dentară, Artă și Cultură Fizică din Târgu Jiu.  Ulterior, în fosta Casă Schina a funcționat un institut de cercetări. În prezent, Casa Schina este proprietate privată. Sursa: www.monumenteoltenia.ro  Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1434703910001778&set=pb.100063565119237.-2207520000

Hotelul “New York” din Craiova este una dintre clădirile reprezentative de pe principala stradă de promenadă a orașului, Calea Unirii, fiind situat vis-a-vis de alt binecunoscut edificiu-monument, Hotelul Casino Minerva. Construit la cumpăna dintre secolele XIX-XX sub numele de Hotel Geblescu, a surprins la acea vreme prin luxul și silueta sa impunătoare. Clădirea fostului hotel se află pe lista monumentelor istorice din anul 1975. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/ Foto: www.monumenteoltenia.ro/

Casa Ionel (Iancu) Pleșia este un monument de arhitectură de sfârșit de secol XIX din municipiul Craiova, situat în centrul istoric al orașului, lângă fostul Magazin Victoria. O bijuterie arhitectonică atât la exterior, cât și în ceea ce privește interioarele somptuoase, Casa Pleșia este astăzi sediul filialei Omnia a Bibliotecii Naționale a României. Casa Ionel Pleșia a fost construită între anii 1890-1892 în stil eclectic de predominanță neoclasică la fațadă și neobaroc în interior. Arhitectul este necunoscut, dar se presupune că impozanta clădire este opera francezului Albert Galleron, cel care a mai proiectat în România Ateneul Roman și Palatul Băncii Naționale a României din București, Casa Constantin Vălimărescu din Craiova, Palatul Dimitrie Ghika din Comănești și numeroase case boierești din București și din provincie. Din alte surse casele Ion G. Pleșea ar fi fost construite în 1905 după planurile arhitectului Iohan Goetz. Clădirea a fost confiscată în anii ‘50 de statul român. După confiscare, clădirea a avut diferite destinații. În septembrie 1989, în Sala Oglinzilor din Casa Pleșia a avut loc o conferință prezidată de Zoia Ceaușescu, care, fascinată de frumusețea clădirii, le-ar fi propus lui Nicolae și Elenei Ceaușescu să o transforme în a treia reședință din Craiova (pe lângă Casa Barbu Drugă și Casa Jianu). Se pare că ar fi fost imediat aprobată o investiție de 2-3 milioane de lei pentru pregătirea casei în vederea începerii reamenajării, care a durat până în decembrie 1989, când lucrările au fost sistate odată cu venirea Revoluției. După căderea regimului comunist, odată cu primirea unui fond de cărți donat de Asociația EquiLibre și în urma a nenumărate adrese din partea unui grup de oameni de cultură din oraș (Marin Sorescu – redactorul șef al revistei “Ramuri” la Craiova), Primăria Craiova a oferit un spațiu pentru adăpostirea acestora la parterul Casei Pleșia. S-au pus atunci bazele prestigioasei instituții de cultură care este astăzi Biblioteca Franceză Omnia. La 25 mai 1990, prin ordinul semnat de ministrul Culturii de atunci, Andrei Pleșu, Biblioteca Omnia a devenit filială a Bibliotecii Naționale a României. Inaugurarea oficială a bibliotecii a avut loc la 23 iulie 1991 în prezența unor prestigioși invitați, personalități ale vieții culturale și politice din Craiova, din țară și străinătate. Din anul 2000, clădirea a revenit în patrimoniul culturii printr-o hotărâre de guvern. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/  Foto: Monumentalistul