Amza Pellea, mai viu ca niciodată în inima Doljului! Casa memorială din Băilești, redeschidere emoționantă

Amza Pellea, mai viu ca niciodată în inima Doljului! Casa memorială din Băilești, redeschidere emoționantă


O mare bucurie am trăit cu toții, la finalul săptămânii trecute, când am putut să ne lăsăm purtați de o emoție aparte: redeschiderea, chiar de ziua lui, a Casei Memoriale „Amza Pellea”, care a fost renovată și redată circuitului turistic din județ, grație finanțării Consiliului Județean Dolj și a implicării specialiștilor de la Muzeul Olteniei Craiova.

Conservând trecutul, putem construi prezentul, iar acesta este un lucru pe care noi, în Dolj, îl știm cel mai bine. De aceea, ne-am bucurat ca niciodată, duminică, în municipiul Băilești, când am văzut atâta lume strânsă la un loc pentru cel care a fost, este și va fi mereu Amza Pellea; un simbol al județului și al țării, a cărui moștenire am învățat să o prețuim investind în ea.
Casa Memorială Amza Pellea (Muzeul Olteniei Craiova) - facebook

Casa Memorială „Amza Pellea” este, deci, redeschisă publicului, și poate fi vizitată în mod liber, gratuit, până la data de 1 iulie, pentru ca toată lumea care vrea să-l cunoască pe Amza să poată să o facă.

Devenită, de acum, secție a Muzeului Olteniei Craiova, instituție de prestigiu atunci când vine vorba de conservare, atenție, informare și respect pentru istorie și însemnătatea ei, Casa Memorială „Amza Pellea” va rămâne, fără dubiu, un punct de atracție pentru județul nostru, având în vedere că în ea sunt păstrate vii amintirile unuia dintre cei mai carismatici și talentați actori ai țării. Și nu o spunem doar pentru că e al nostru; mărturie îi stă, pe lângă premii, iubirea atâtor și atâtor oameni... 

Weekendul trecut a fost superb în Dolj; de sâmbătă seara, fiica lui, Oana Pellea, prieteni dragi ai lui Amza, actori, muzicieni și oameni speciali s-au strâns la Teatrul Național „Marin Sorescu”, chiar în sala care îi poartă numele, pentru a-l omagia. Cumva, în pregătirea serii de duminică, evenimentul omagial a venit să aducă și mai multă emoție, mai intensă și mai profundă atunci, după multă așteptare, când am văzut chipul lui Amza chiar la el acasă. Apoi, cu toții ne-am retras în Parcul Tineretului din Băilești, să-l vedem pe Nea Mărin miliardar, să râdem și să ne bucurăm de spiritul oltenesc, atât de frumos promovat peste tot de universalul, dar al nostru, Amza Pellea.

Dreptatea se poate face în foarte multe feluri pe lumea asta. Iar inaugurarea casei lui Amza Pellea, chiar de ziua lui, este o dreptate pe care mulți o așteptam.

De pe 7 aprilie, este mai multă bunătate în lume și sunt mai multe râsete pe planeta noastră. Mulțumim că te-ai născut aici, acasă, Amza Pellea!

Alte sugestii

#LecțieDeIstorie. Târgul de Toamnă, în premieră la Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova
Târgul Meșterilor Populari – ediția cu numărul 45, la Craiova!
#SăptămânaPurcărete. Legendarul regizor, în prim-plan la Naționalul craiovean!
Parcul „Romanescu”, 121 de ani de frumusețe în sufletul Craiovei!
Craiova dansează pe ritmuri de Jazz la finele săptămânii!