Centrul istoric al Craiovei

Casa Băniei, monument de arhitectură medievală și cea mai veche construcție civilă din Craiova, a fost zidită la sfârșitul secolului al XV-lea de boierii Craiovești, iar în anul 1699 a fost reconstruită de domnitorul martir, Constantin Brâncoveanu. Din construcția inițială a Craioveștilor se mai păstrează doar o parte a pivnițelor. În vâltoarea istoriei, vechea ctitorie a fost incendiată de nenumărate ori, a trecut în stăpâniri și administrări diferite și a "suferit", după nevoi, transformări, adaosuri și suprimări arhitecturale. Astfel, în perioada 1718 - 1739, Casa Băniei devine sediul administrației austriece, care o fortifică pentru apărare. În 1750, clădirea este cedată de domnitorul Grigore Ghica Episcopiei Râmnicului. Din 1850, clădirea devine sediu pentru diverse instituții ale orașului: Tribunalul Craiovei, Liceul Fraţii Buzești, Seminarul local, Arhivele Statului. Din anul 1933, clădirea va adăposti Muzeul Olteniei până în 1948, când trece în folosința Mitropoliei Olteniei. Din anul 1966, vechiul monument de arhitectură brâncovenească găzduiește Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei. Foto: Cătălin Vânturici

Construit între 1898 și 1907, în mijlocul unui oraș cuprins de febra înnoirilor de la începutul secolului XX, Palatul Mihail se detașează prin detaliile de execuție, ce au distincția unei bijuterii migălos meșteșugite. Sunt reflectate astfel pretențiile și statutul social ale unuia dintre cei mai bogați oameni ai vremii, precum și ambiția și spiritul de concurență care l-au ajutat să facă avere. Astfel că, dacă Ghe. Grigore Cantacuzino, supranumit ”Nababul”, în București și consilierul regal Vălimărescu, pe aceeași stradă, încredințaseră construcția caselor lor faimosului arhitect Albert Galleron, ce proiectase, printre alte edificii importante din Regat, Ateneul Român, Constantin Mihail, nu s-a lăsat mai prejos. A apelat la un alt nume celebru în epocă: Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale și autorul Palatului Regal, al Palatului Fundației Universitare ”Carol I”, al Palatului CEC, ș.a. Reflectând tendința dominantă a vremii, aceea a unui eclectism ce îmbina cu succes rigoarea academismului francez cu elemente de baroc târziu, planul construcției prezintă multe similarități cu cel al Palatului Cheverny de pe Valea Loarei, recunoscut ca exemplu de echilibru și eleganță arhitectonică. Detaliile exteriorului, precum ornamentele de pe fațadă, ancadramentele ferestrelor și feroneria balcoanelor, pregătesc ochiul privitorului pentru interiorul cu adevărat grandios. În holul de onoare, în saloanele de primire, precum și în cel de muzică, în sufragerii, dar și în toate celelalte spații, fără destinații mondene, materialele de construcție erau de cea mai bună calitate: marmură de Carrara, cristal de Murano, oglinzi venețiene, feronerie decorativă, mătase de Lyon, stucaturi aurite, piese de mobilier și obiecte de artă, procurate în bună parte de la Viena, prin intermediul bogatei familii Dumba, cu care Constantin Mihail se înrudea de aproape. Dar nu numai aceste etaloane ale luxului impresionează. Trebuie amintite luminatoarele și ferestrele largi, proiectate pentru a oferi spațiului multă lumină naturală, precum și dotările tehnice ce țin de confortul locuinței, excepționale pentru acea perioadă, printre care curentul electric și încălzirea centrală de ”tip roman”, cu conducte amplasate în pereți și podea. Palatul numără 29 de camere (plus depedințe) dintre care cea mai spectaculoasă este Sala Oglinzilor. Inaugurat în 1909 de către cei doi fii, Nicolae și Jean, întrucât Constantin Mihail murise cu un an înainte, Palatul și-a început misiunea de reprezentare, pentru care fusese destinat încă de la început. Jean Mihail era cultivat și avea vederi largi. Studiase Dreptul la Paris, dorind să se dedice unei cariere politice. Fiind un membru marcant al înaltei societăți și făcând parte din cercul restâns al Curții, găzduiește Familia Regală la palat în 1913, cu prilejul inaugurării monumentului ”Asta-i muzica ce-mi place”, intitulat astfel după replica lui Carol I, la auzul loviturilor de tun cu care a debutat Războiul de Independență din 1877. Monumentul a fost distrus imediat după venirea la putere a comuniștilor. Doi ani mai târziu, tot la palat, sunt primiți Regele Ferdinand și Principesa Maria, care împreună cu generalul Averescu făceau o vizită Spitalului Militar din Craiova. În 1936, Jean Mihail, ultimul descendent al familiei, moare, lăsând prin testament întreaga sa avere statului român. Și era vorba de o avere impresionantă, având în vedere că, în perioada crizei economice din 1929-1933 el a girat cu ea o parte din imprumuturile contractate de statul român la bănci din străinătate. Gestul său reflectă un înalt simț civic și un patriotism de cea mai nobilă factură, astfel încât edificiul a rămas în conștiința publică sub numele de Palatul Jean Mihail. La începutul Celui de Al Doilea Război Mondial, când România a adăpostit cu generozitate refugiați polonezi, la palat au fost găzduiți președintele Poloniei, Ignacy Moscicki, împreună cu familia sa și mareșalul Edward Rydz-Śmigly, comandantul-șef al forțelor armate poloneze. Tot aici, în 1940, s-a semnat între România și Bulgaria, Tratatul de la Craiova, privind cedarea Cadrilaterului. Palatul a fost deschis pentru prima oară publicului între 24 și 31 octombrie 1943, cu prilejul ”Săptămânii Olteniei”, eveniment aflat sub patronajul Fundației Culturale Regale și cu prilejul căruia au fost expuse pentru prima dată la Craiova, câteva dintre operele lui Constantin Brâncuși (Cap de băiat, Cap de fată și Sărutul) Între 1945 și 1950, Palatul a devenit sediul ARLUS (Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică), apoi al Comitetului Regional al PMR din Oltenia, al cărui secretar era Nicolae Ceaușescu (probabil motive de ordin sentimental l-au determinat ulterior pe acesta, după ce devenise Secretar General al PCR și Președinte RSR, să decidă păstrarea și restaurarea imobilului, după ce fusese grav afectat în timpul cutremurului din 1977). Din 1954, ca urmare a deciziei de înființare a unei colecții de artă, clădirea a fost transferată în patrimoniul Sfatului Popular Orășenesc, devenind sediu al Muzeului de Artă din Craiova. A fost mutată aici o parte din Pinacoteca ”Alexandru și Aristia Aman”, cuprinzând pe lângă bibliotecă, piese de mobilier și tablouri de școală olandeză, flamandă, italiană și franceză din perioada sec. XVII-XiX, pictură și grafică de Theodor Aman, artă decorativă românească și străină. Patrimoniul acesteia se îmbunătățise în perioada interbelică prin achiziții făcute de primăria orașului și prin donațiile făcute de marile familii boierești din Craiova: Mihail, Romanescu, Cornetti, Glogoveanu, ș.a. Achizițiile au continuat în perioada postbelică și au fost efectuate transferuri de la Muzeul Național de Artă și din fondurile centrale ale statului. În prezent, patrimoniul Muzeului este constituit din peste 8000 de lucrări de artă europeană și românească. Sunt cuprinse cele mai ilustre nume ale picturii și sculpturii românești: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Eustațiu Stoenescu, Ion Țuculescu, Gheorge Anghel, Dimitrie Paciurea. Cele mai valoroase dintre piesele deținute de muzeu sunt șase dintre lucrările titanului artei moderne universale, Constantin Brâncuși: Vitellius, Cap de fată, Cap de băiat, Fragment de tors, Domnișoara Pogany și Sărutul.

Calafat-Vidin Bridge is a rail and road bridge on the Danube that connects Calafat (Romania) and Vidin (Bulgaria). The bridge is part of the Pan-European transport corridor linking Dresden to the city of Istanbul, Turkey, and the city of Thessaloniki, Greece. According to the project, the total length of the road was set at 1,440 meters and the railway line at 2,480 meters. Photo: Cosmin Andreescu

Stadionul „Ion Oblemenco” este un stadion multifuncțional din Craiova, România cu o capacitate de 30.983 de locuri. Construcția arenei a început în 2015 și a fost finalizată în luna noiembrie a anului 2017. Acesta este folosit în principal pentru fotbal, aici evoluând în meciurile de pe teren propriu clubul Universitatea Craiova. Foto: Bogdan Dănescu

Dotari: -4215 locuri , din care 109 fotolii VIP -6 vestiare sportivi -3 vestiare arbitri -2 sali de recuperare dotate cu sauna si jacuzzi , cu access direct la vestiare -sala de fitness dotata cu aparate performante -sala de incalzire cu 3 culoare de atletism -cabinet medical si centru anti-doping -centru media dotat pentru transmisia datelor in timp real, pentru transmisii Radio si TV, 25 de posturi de presa cu internet, fax, priza TV precum si monitoare cu imagini in timp real din sala de competitii -sala pentru conferinte si interviuri -sala pentru federatii -monitoare amplasate pe culoarele de acces in tribune , cu imagini in timp real din sala de competitii -135 de difuzoare amplasate pe coridoare, in vestiare si in birouri -18 boxe de putere mare (1000W) pentru competitii

Fântâna Popova din cartierul craiovean Romaneşti este cunoscută şi sub numele de Fântâna Basarabeştilor. Datează încă de la începutul secolului al XVII-lea, fapt reieşit dintr-un act datând din anul 1613. A fost refăcută în 1651 de către Matei Basarab (de unde i s-a atribuit şi denumirea de Fântâna Basarabeştilor), iar în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de către Alexandru Ipsilanti. Fântâna a fost construită după un plan pătrat, pe fiecare latură având câte o nişă, iar pe laturile de S şi de V au mai fost efectuate două inscripţii, una cu litere latine şi una cu litere chirilice. Sursa: fantanilecraiovei.wordpress.com/istorie/

Fântâna Purcarului (Fântâna Porcarului sau Fântâna din Piața Elca) este un monument de for public din Craiova, situat pe str. Matei Basarab, nr. 11. Cișmeaua se află în Piața Elca (Piața Veche), vechiul centru și vad comercial al orașului, lângă Hanul Puțureanu și în apropiere de Casa Băniei, Catedrala Sf. Dumitru și rămășițele Hanului Hurezi. Fântâna a fost construită în anul 1818 de Pavel Teodor și Kir Marin Bulugbașa (sau Miron Bulucbașa, după alte surse), negustori de porci. Deși inițial fântâna reprezenta unicul mijloc de alimentare cu apă al locuitorilor din zonă, importanța ei a scăzut la începutul secolului al XX-lea, de când Craiova a fost prevăzută cu sisteme de alimentare cu apă. Fântâna Purcarului a fost reparată de mai multe ori de-a lungul timpului, renovările făcând ca forma actuală să difere complet de cea inițială. Sursa: www.monumenteoltenia.ro

Casa Dr. Mendel este construită la sfârșitul sec. al XIX-lea și este localizată în zona centrală a municipiului Craiova pe strada Simion Bărnuțiu la nr 27. Este considerată monument istoric și este inclusă în lista monumentelor istorice ale județului Dolj.

Hanul Puțureanu este o clădire de patrimoniu situată în centrul istoric vechi al orașului Craiova, în Piața Veche (Piața Elca), în apropiere de importante monumente și obiective turistice – fosta Școală Centrală de Fete (azi Muzeul Olteniei), Biserica Madona Dudu, Hanul Hurezi, Fântâna Purcarului, Catedrala Sf. Dumitru și Casa Băniei. Edificiul, ridicat de negustorul Niță D. Puțureanu, este un minunat ansamblu cu arhitectură de han specifică secolului al XIX-lea, ajuns, din păcate, într-un stadiu avansat de degradare. Hanul Puțureanu a fost înființat și construit de comerciantul Niță D. Puțureanu, născut în 1845 într-o familie modestă, de țărani din satul Puțuri-Dolj. Acesta cunoaște o rapidă ascensiune socială. Afacerile cu alcool și tutun, acordarea de împrumuturi, dar și chiriile proprietăților pe care le cumpără de-a lungul timpului, îl propulsează în rândul marii burghezii craiovene. La moartea sa (în februarie 1910), hanul și dependințele rămân în grija și administrarea fiului său Mihail, avocat, grefier și bibliotecar la Baroul Dolj. În ciuda concurenței din partea noilor hoteluri din apropiere, mult mai încăpătoare și oferind condiții mai luxoase, precum Hotel Minerva și Hotel Geblescu (Hotel New York), înființate la începutul secolului XX, hanul a mai funcționat până la Primul Război Mondial. După 1918, timp de 30 de ani, Mihail Puțureanu a închiriat prăvăliile tatălui său la diverși comercianți și camerele hanului unor noi chiriași.  În primăvara anului 1945, în câteva apartamente ale hanului se vor instala ofițeri ai Armatei Roșii.  Imobilul este naționalizat în anul 1950, în urma decretului nr. 92 pentru naționalizarea unor imobile.  În 1996, printr-o hotărâre judecătorească, foștii proprietari au reușit să obțină dreptul de proprietate asupra imobilului. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/hanul-putureanu-craiova/  Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=2050554635083366&set=pb.100063565119237.-2207520000