Weekend de bun gust: Arome și arte

Weekend de bun gust: Arome și arte


Primul weekend din octombrie a venit la Craiova încărcat de bunătăți.

Mâncarea

Zeci de food truck-uri au pus stăpânire pe centrul Craiovei, în ceea ce este deja obișnuita călătorie culinară organizată anual la Craiova: Street Food Festival. De la înghețate artizanale, burgeri furioși, cartofi crocanți și până la mâncare indiană, bere gustoasă, steak-uri aromate ori fructe de mare învârtite în discuri imense, Street Food Festival nu e doar o sărbătoare a mâncării, ci deja o mișcare socială.

Craiovenii sunt cei mai frumoși atunci când sunt uniți și iată că evenimente de genul fac exact asta: aduc împreună oamenii, într-o celebrare a gusturilor, care dezmorțește chiar și o zi mohorâtă de octombrie. Împreună nu i-a adus doar mâncarea de la Street Food Festival, ci și inițiativele de reciclare și de consum inteligent al resurselor propuse de organizator și, bineînțeles, muzica. Pe o scenă montată chiar în mijlocul Pieței „Mihai Viteazul”, Street Food Festival a oferit un alt fel de concept muzical, cu un iz diferit față de obișnuitele concerte.

Întregul parc de la statuia Banului Craiovei, Mihai Viteazul, a devenit o sufragerie cu bean bag-uri, un spațiu de relaxare și socializare și locul perfect în care să vezi filmele din program, căci am avut și cinema în aer liber. Și iată cum părți din niște străzi, o piață și un parc devin altceva decât sunt zi de zi, totul pentru a arăta și celelalte fețe ale orașului.

Arta locală

Festivalul Arta Craiova, aflat la prima ediție, și-a propus să celebreze prin artă cei 30 de ani de libertate de la 1989 încoace. Un eveniment proaspăt, de la tineri pentru toți craiovenii, ce a reunit concerte, expoziții foto, magie, teatru, proiecții de film, street dance, stand-up comedy și ateliere, demonstrând, din nou, că oamenii pot fi aduși la un loc chiar dacă au gusturi diferite. „Unitate prin diversitate” ar putea fi un slogan ce descrie perfect astfel de evenimente.

... și iarăși mâncarea

Nici la Calafat, mâncarea bună nu a lipsit. Festivalul „Roadele toamnei” i-a găzduit și pe cei de la „Dolju-n bucate”, una dintre cele mai interesante inițiative de promovare ale județului: aceea de a ajunge la oameni și de a ne prezenta frumusețile locului exact prin bunătăți gătite de gospodinele doljence. Și n-ai cum să nu te îndrăgostești instant din moment ce guști! O inițiativă de lăudat, semnată, din 2014 încoace, de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.

Orașul și județul ca un eveniment continuă și în zilele următoare. Fii la curent cu tot ce se întâmplă, doar pe platforma Discover Dolj.

Vezi ce se întâmplă în Dolj

Foto: discoverdolj.ro, facebook.com

Alte sugestii

#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova
Târgul de carte Gaudeamus 22, la Craiova, de astăzi!
Târgul de Paște revine la Craiova, în magicul Parc „Romanescu”
Mărțișor pe toate gusturile, la Craiova