Târgul Meșterilor Populari – ediția cu numărul 45, la Craiova!

Târgul Meșterilor Populari – ediția cu numărul 45, la Craiova!


Târgul Meșterilor Populari, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale toamnei, revine la Craiova în acest weekend, cu multe obiecte unicat, făcute din dragoste pentru tradiție și cultură!

Organizat de Muzeul Olteniei Craiova, prin Secția de Etnografie, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și, în parteneriat cu: Consiliul Local și Primăria Municipiului Craiova, Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri Craiova – Secția de Folclor și Școala Populară de Arte și Meserii „Cornetti” - Ansamblul de dansuri „Maria Tănase”, evenimentul va avea loc, ca de obicei, în Piața „William Shakespeare”, debutând vineri, 25 octombrie, de la ora 12:00.

Așadar, vom avea trei zile pline de însemnătate și de bucurie a tradițiilor, ce vor reuni, la noi acasă, circa 40 de meșteri populari din Dolj, Mehedinți, Vâlcea, Olt, Argeș, Cluj, Harghita, Gorj, Suceava, Sibiu, Bacău etc. Aceștia sunt ceramiști, sculptori în os și lemn, iconari pe lemn și sticlă, pielari, tricotaje, țesători în lână, bumbac, borangic, păr de capră, papură, pănușă, sticlari, creatori de costume populare și țesături interioare, producători apicoli, de bunătăți tradiționale, între care dulciuri de casă ori vestitele brânzeturi și afumături de Sibiu. Nelipsite vor fi ceramica de Oboga (Olt), ceramica de Horezu (Vâlcea), obiectele confecționate din lemn (lăzi de zestre, dulapuri, blidare, mese și scaune țărănești), icoane, dar și piese realizate de meșterii țărani cu multă migală și măiestrie, ce ne întorc cu gândul în trecut, la gospodăriile tradiționale românești.

Totodată, vizitatorii se vor putea bucura de prezentarea meșteșugurilor din zona Olteniei ce se regăsesc pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității- UNESCO, precum olăritul și țesutul, în condițiile în care au fost incluse pe lista reprezentativă UNESCO „Tehnicile de realizare a ceramicii de Horezu” (2012), „Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței” (2016), „Arta cămșii cu altiță în anii 2012” (2022).

Programul de vizitare este între ora 8:00 și 20:00, iar sâmbătă, de la ora 12:00, meșterii participanți vor fi distinși cu premii. Vă chemăm și pe voi să celebrăm împreună iscusința mâinilor lor, pline de dragoste pentru cultură și tradiție! #CraiovaCoolturală

Alte sugestii

#RetrospectivaAnului. Doljul și Craiova au fost magice și în 2024!
Festivalul „Craiova Muzicală”, un deliciu pentru melomani. Vezi aici concertele care te vor încânta!
Ediția a zecea a Festivalului „Ioana Radu” transformă Craiova în capitala romanței!
#LecțieDeIstorie. Târgul de Toamnă, în premieră la Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova
#SăptămânaPurcărete. Legendarul regizor, în prim-plan la Naționalul craiovean!