Tabără de creație în Băilești

Tabără de creație în Băilești


Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, în calitate de partener, anunță cu bucurie deschiderea celei de-a II-a ediții a Taberei  de Creație din municipiul Băilești, organizată de Uniunea Scriitorilor din România – filiala Craiova, Centrul Cultural Român – Vidin și Asociația Culturală „Dialog - Educație - Băilești “. 
 
Tabăra de creație - ediția a II-a se va desfășura în Băilești, în perioada 11 - 18 august 2024. În tot acest timp vor fi lansate cărți, reviste și periodice, vor fi organizate ateliere de pictură, muzică și poezie, va fi deschisă expoziția de desene „Amza Pellea“, realizată de caricaturistul Gogu Neagoe. 
 
Participă, de asemenea, în calitate de invitați: Ion Crețeanu (Tezaur uman viu), Alexandru Lilea, Mitko Petrov.
 
În programul taberei sunt incluse și deplasări la Belogradchik în Bulgaria, la Casa Memorială Amza Pellea din Băilești, la Mănăstirea Maglavit. Popasuri se vor face și la Calafat, la Cetate, la Lacul Fântânele, la Crama Josefin din Galicea Mare, la Bâlciul din ziua de Sf. Maria din comuna Giubega.
 
 

Similar Suggestions

Alina Eremia te așteaptă, în weekend, la Târgul de Crăciun Craiova
Week-end Colibri cu povești pe scenă și la Târgul de Crăciun
Stagiunea Colibri. ACTul 9: Marcel Iureș cu „Rosto“ pe scena Teatrului Colibri
Sărbătoare vineri la Calafat, dedicată Zilei Naționale a României
Târgul de Crăciun din Craiova Weekend plin de magie și surprize! 22 – 23 noiembrie 2024