Casa Dianu, mai aproape de a deveni Muzeul Cărții și Exilului Românesc


Casa Dianu, monument istoric ce datează din perioada 1900 – 1905, este aproape de a se transforma în Muzeul Cărții și Exilului Românesc. Lucrările se găsesc într-un stadiu foarte avansat, astfel că la începutul verii clădirea va redeveni ceea ce era odată: o superbă casă dintr-o epocă apusă, dar care va ieși la lumină cu ajutorul specialiștilor, al Consiliului Județean Dolj și al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, care s-a îngrijit deja să obțină 23 de colecții de cărți ale unor autori români aflați în exil.

„În această perioadă, lucrările se desfășoară la primul etaj al clădirii, acolo unde tavanele sunt acoperite de multiple elemente decorative. Stucaturile sunt curățate, restaurate și vopsite. Pentru elementele aurite, restauratorii vor folosi foiță de aur de 24 de K adusă din Italia. De altfel, întreaga restaurare se realizează cu materiale conforme celor care au fost folosite la construcția inițială, la începutul secolului XX”, a explicat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

La munca asiduă ce se desfășoară la Casa Dianu participă și trei tineri din Craiova, absolvenți ai unui program de master în Conservare și Restaurare din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă. Pentru ei, experiența este unică, iar a lucra în cadrul unui proiect atât de ambițios înseamnă un pas înainte în cariera lor. Tot ei ne-au și ajutat să vă arătăm și o parte din munca realizată la noul Muzeu al Cărții și Exilului Românesc.

Mulțumită tuturor eforturilor depuse, de la toamnă, Craiova va avea amenajată această nouă instituție, unică în lume, pentru care investiția se ridică la circa 5 milioane de euro, bani obținuți din fonduri europene.

Situată în zona centrală a orașului, Casa Dianu va fi cu siguranță parte a circuitului turistic al Craiovei și, îndrăznim noi să spunem, o parte extrem de atractivă și deloc de ignorat. Noi așteptăm cu nerăbdare încheierea lucrărilor și deschiderea pentru public a Muzeului Cărții și Exilului Românesc și vă lăsăm, mai jos, un clip video cu lucrările desfășurate.
Lucrările desfășurate la Casa Dianu

Pentru a fi la curent cu ceea ce se întâmplă la Casa Dianu, fiți cu ochii pe pagina lor de Facebook. Aveți de aflat numai lucruri interesante!
Casa Dianu - Facebook

Foto: Maria Călugăru, facebook.com/Muzeul-C%C4%83r%C8%9Bii-%C8%99i-Exilului-Rom%C3%A2nesc-113090763372316/

Alte sugestii

#CraiovaÎnvingePandemia. Maratonul de vaccinare, o dovadă de spirit civic și de solidaritate
GoCab Craiova, aplicația care te duce oriunde vrei în oraș
#GustulSărbătorilor. Produse de Paște pe care trebuie neapărat să le încerci
#HaiLaMuzeu (5) – Muzeul de Artă și Etnografie din Calafat, o nestemată a județului
#RedescoperimOrașul. 5 locuri de plimbare pentru primăvara asta