Chemare peste timp: Personalități care te invită în Dolj

Chemare peste timp: Personalități care te invită în Dolj


Doljul a dat și a crescut, de-a lungul anilor, mari oameni de știință și de cultură, care au schimbat, mulți dintre ei, cursul vieții așa cum o știm. Ne întrebăm, oare, cum ar fi arătat totul aici fără ei, dar și peste hotare sau chiar în toată lumea. Răspunsul este mereu același: n-ar mai fi fost la fel.

Exemplele sunt multe și răsunătoare, însă am ales să îi prezentăm, astăzi, pe cei care au avut o contribuție masivă în domeniile în care au activat. Grație lor, Craiova arată altfel, iar moștenirea lor, fie că se află pe străzile pe care mergem ori în inimile noastre, va dăinui pentru mult timp de-acum înainte. Te invităm să-i (re)cunoști pe câțiva dintre ei, într-o listă care nu este un top. Pentru că, dacă am putea, i-am pune pe toți pe primul loc.

Marin Sorescu

Unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani, lui Sorescu îi datorăm celebrul vers „Craiova văzută din car e cel mai frumos oraș din lume”. Omul chiar vorbea serios. Literatura română contemporană n-ar fi arătat la fel fără el, iar mulți străini îl cunosc de mult, pentru că opera lui a fost tradusă în zeci de limbi străine. De la poezie, dramaturgie și până la proză, Sorescu a reușit să lase o moștenire incredibilă în literatura română, pe care a binecuvântat-o cu un stil al lui, unic. Teatrul Național din Craiova îi poartă, astăzi, numele, iar casa lui memorială se află în Bulzești, locul nașterii, la doar 30 de minute de mers cu mașina de Craiova.

Elena Teodorini

Pe faimoasa soprană o știu mulți grație Operei Române Craiova, care până acum câțiva ani i-a purtat numele. Ce multă lume nu știe este că ea a fost numită, chiar de către marele Giuseppe Verdi, prima voce a Europei din toate timpurile. Craioveancă get-beget, a fost prima cântăreață din România care a pășit pe scena teatrului Scala din Milano, continuând, de-a lungul anilor, să ne facă mândri peste tot în lume. Iar când s-a întors acasă, a făcut tot ce a putut pentru ca teatrul ce urma să-i poarte numele să renască. În cinstea ei, Festivalul Internațional „Elena Teodorini” există, deja, de peste 15 ediții la Craiova, și e menit să ducă mai departe frumoasa artă lirică a primei dive a României.

Gogu Constantinescu

Dacă ai auzit vreodată de o cutie automată la mașină, trebuie să știi că îi datorezi asta lui George Constantinescu. Sau Gogu, cum i se mai spunea. Născut la Craiova, numele lui este strâns legat de Teoria Sonicității, a cărui dezvoltator este, și, implicit, de motoare, pompe, ciocane și perforatoare sonice. Pe englezi i-a ajutat să construiască avioanele de tip Bristol, iar cu circa 400 de brevete la activ, tot lui trebuie să-i mulțumim și pentru Cazinoul din Constanța, Castelul de apă de la Periș, podurile de peste Siret de la Adjud, Răcătău, Roman, pentru Palatul Patriarhiei, Hotelul Athenee Palace, dar și pentru Moscheea „Carol I” din Constanța. Acestea sunt doar câteva dintre clădirile pe care le-a construit cu beton-armat, fiind printre primii oameni care a folosit acest material în România. Și, sincer, n-am fi reușit multe fără betonul armat. Mulțumim, Gogu Constantinescu!

Amza Pellea

Am ajuns atât de atașați de ei încât nu mai știm cine a fost prima dată: Amza Pellea sau Nea Mărin. Glumim! Amza Pellea e actorul nostru drag, olteanul adevărat de la Băilești care a schimbat cu totul fața cinematografiei românești. Ni l-a dat pe Nea Mărin, dar și pe Mihai Viteazul, pe Decebal, pe Horațiu din Hamlet și pe mulți alții și nu putem să-i negăm asta: datorită lui Amza, zaibărul și prazul oltenești au ajuns la rang de vedete. Chiar în Băilești, anual, se organizează Festivalul Zaibărului și Prazului, care începe, cum altfel, cu o vizită la casa lui Amza. Așa, ca să nu uităm de la ce a plecat totul.

Charles Laugier

Școala Postliceală Sanitară din Craiova este denumită după el, și nu degeaba. Născut în Cernele, aproape de Bănie, renumitul medic a pus bazele educației sanitare, mulțumită căreia, trebuie să recunoaștem, am învățat ce înseamnă prevenția și cum să o punem în practică. Prin ceea ce a implementat, a reușit să combată epidemii de cărbune, difterie și holeră, reușind să i se recunoască și metoda de combatere a malariei. Toată țara i-a aplicat ideile, căci a înființat o școală de agenți sanitari și a realizat un regulament care a fost preluat și de celelalte școli din țară. În Primul Război Mondial, a fost șef de ambulanță și i-a tratat pe soldați de tifos, într-un pavilion special înființat și condus de el. Grație lui Lauger, astăzi, cu toții suntem mai sănătoși.

Jean Negulescu

Unul dintre cei mai importanți și marcanți regizori americani a plecat din Craiova. Jean Negulesco, cum îl mai știau și străinii cu care a lucrat, a colaborat cu nume răsunătoare ale filmului, precum Marilyn Monroe, Fred Astaire, Richard Burton sau Sophia Loren. De-a lungul vieții sale, a colaborat cu Paramount Pictures, Warner Brothers Studios, Universal Studios, dar și cu 20th Century Fox, reușind să-și lase amprenta asupra artei filmului. În Craiova, un cinematograf monument istoric de la mijlocul secolului XIX, acum proprietate privată, îi poartă numele.

Nicolae Vasilescu-Karpen

Doljul a dat minți mari, iar una dintre ele este și Nicolae Vasilescu-Karpen. Inventatorul pilei Karpen, care funcționează folosind exclusiv căldura din mediul înconjurător, a efectuat o muncă importantă de pionierat și în domeniile elasticității, termodinamicii, electrochimiei și ingineriei civile. Conform președintelui Societății Franceze de Fizică, I. Solomon, Vasilescu-Karpen „a inventat pila de combustie cu o jumătate de secol înainte ca oamenii să ajungă pe Lună datorita ei”. Lui Karpen ar trebui să-i mulțumim și că vorbim la telefon. El a propus, pentru prima dată, folosirea curenților purtători de înaltă frecvență pentru telefonia prin cablu la mare distanță. Iar asta, în 1909!

Alexandru și Aristia Aman

Soț și soție, frate și cumnată ai pictorului Theodor Aman, el, magistrat, ea, filantroapă, au fost cei care au pus bazele unor instituții de cultură din Craiova cu care ne mândrim și astăzi. Dacă avem șansa să vizităm Muzeul de Artă sau Muzeul Olteniei, ori dacă citim o carte în impresionanta Bibiliotecă „Aman”, ce le poartă numele, asta este datorită contribuției lor financiare și nu numai la viața culturală din Craiova. Soții Aman și-au lăsat averile orașului pentru care au trăit întreaga viață, pentru sprijinirea vieții culturale și pentru binefacere față de cei mai puțin norocoși.

Nu întâmplător, am păstrat două locuri și pentru alți oameni dragi nouă, care nu-s toți fii ai Doljului, dar care au ajuns să fie. Prin tot ceea ce ei au oferit Craiovei, Doljului și întregii țări și lumi - ceea ce noi nu le vom putea da vreodată înapoi – își merită cu prisosință piedestaluri dintre cele mai înalte.

Constantin Brâncuși, gorjean la origini, a spus că la Craiova s-a născut a doua oară. Școala de Arte și Meserii din Bănie, unde a studiat pentru câțiva ani, îi poartă, astăzi, numele. Cel mai mare sculptor român, cu contribuții inimaginabile la limbajul și viziunea plastică din sculptura contemporană, poate fi urmărit și astăzi, prin șapte dintre operele sale originale, la Muzeul de Artă din Craiova. În curtea aceluiași muzeu se află, astăzi, în construcție, și un muzeu-omagiu, unicat prin expresia estetică, ce se va numi Centrul Internațional „Constantin Brâncuși”.

Nu în ultimul rând, nu putem încheia această listă fără cei care au ridicat stadioane întregi în picioare și care au dus cele mai frumoase culori din lume, alb-albastru, pe cele mai înalte culmi. Vorbim despre componenții echipei de fotbal Universitatea Craiova – Craiova Maxima, care au adus acasă trofeul Campionatului României, Cupa României, dar și „titlul” de prima echipă românească de fotbal ajunsă în semifinalele Cupei UEFA. Tunarul din Bănie, golgheter pe vremea aceea, Ion Oblemenco, dă și numele impresionantului stadion din Craiova, inaugurat în urmă cu doi ani.

Poveștile lor sunt mult mai mari, iar ei sunt mult mai mulți. De-a lungul timpului, pentru perioade mai mici sau mai mari, prin Dolj au trecut Sadoveanu, Macedonski, Maiorescu, Farago, Coșbuc, I. D. Sîrbu și mulți alții. Pe drumurile lor, vă așteptăm să-i cunoașteți, acasă, la noi în Dolj.

Alte sugestii

#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova
Târgul de carte Gaudeamus 22, la Craiova, de astăzi!
Târgul de Paște revine la Craiova, în magicul Parc „Romanescu”
Mărțișor pe toate gusturile, la Craiova